Există o formă de cruzime specific românească, aceea de a ridica un om pe soclu abia atunci când acesta nu mai poate sta în picioare. Cazul lui Mircea Lucescu este oglinda fidelă a acestei ipocrizii colective. Astăzi, rețelele sociale sunt pline de „respect” și „rugăciuni”, dar întrebarea rămâne ca un ghimpe: unde ați fost până acum? Ați întins covorul roșu peste o prăbușire. Vă înghesuiți acum să întindeți unul din catifea roșie, din cuvinte frumoase, dar acest covor este întins prea târziu.