Video Haos în Parlament: se poate bea bere pe stadion? Aleșii s-au încurcat în vot și au schimbat decizia de trei ori

Tamara Ceaikovski

Un vot aparent simplu din Senat s-a transformat într-un moment de confuzie totală, după ce o inițiativă legislativă privind consumul de bere pe stadion a fost, pe rând, declarată adoptată, respinsă și din nou admisă, în doar câteva minute. Senatorii au fost puși în fața unei situații neobișnuite în plen, în momentul în care au votat o propunere legislativă care vizează consumul de bere pe stadion. Inițial, rezultatul votului a fost anunțat ca fiind favorabil. „Vă supun la vot propunerea