Adrian Sârbu: Ca să-ţi ia votul, impostorii de partid se prefac că se ceartă. Se vor împăca şi vor conduce ţara împotriva ta! Ştii ce ai de făcut: TE DUCI ŞI PUI ŞTAMPILA PE ALB, ADICĂ PE NICIUNUL!

Business

Te vei duce la vot să votezi nişte oameni care s-au dovedit incompetenţi şi impostori.    Adică şi-au ascuns incompetenţa în vorbe goale, inclusiv despre lucruri foarte grave care înseamnă securitatea României.    Şi îi auzi astăzi acuzându-se unul pe altul ba că s-au plimbat cu avionul, ba că au fugit cu casa.   Şi o să-i auzi în continuare dându-se în vileag unii pe alţii, doar pentru că li s-a stricat Democrativa o vreme, până când se vor trezi din nou după alege şi vor spune, „De ce să ne

Tag-uri: Adrian Sârbu