Legea care ușurează schimbarea genului în Germania a intrat în vigoare. Mii de persoane s-au preînscris deja
Tiberiu Sabo
Schimbarea de gen devine mai uşoară în Germania începând de vineri, după intrarea în vigoare a unei legi emblematice care a stârnit dezbateri aprinse, dar care a fost primită cu uşurare de comunitatea LGBT+, o simplă declaraţie la starea civilă fiind acum suficientă, transmite agenția AFP, citată de Agerpres . Germania se alătură astfel clubului ţărilor care au adoptat o legislaţie liberală în acest domeniu, din care, în Europa, fac parte zece ţări, printre care Belgia, Elveţia şi Spania. „Sunt
ultimele 2 ore
astăzi