Premierul - întrevedere cu reprezentanții OMV Petrom; evoluția proiectului Neptun Deep, pe agendă
Vremea
Prim-ministrul Ilie Bolojan a primit marți la Palatul Victoria o delegație a companiei OMV Petrom, întâlnirea fiind axată pe evoluția proiectului Neptun Deep, planurile de investiții ale companiei și rolul acesteia în asigurarea securității energetice a României, în contextul regional actual. Potrivit unui comunicat al Guvernului, reprezentanții OMV Petrom au prezentat stadiul actual al proiectului, subliniind că lucrările avansează conform calendarului și în coordonare cu Romgaz. 'Compania a
astăzi