Intervenție de urgență a pompierilor, după ce un autoturism a luat foc în urma unui accident (foto)
Vremea
Un accident rutier care putea avea consecințe grave a avut loc recent în municipiul Arad, pe strada Petru Rareș . În eveniment au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului, unul dintre vehicule a fost cuprins de flăcări. Imediat după apelul la 112, la fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad . Salvatorii s-au deplasat cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, fiind pregătiți să acorde primul ajutor și să neutralizeze
din zilele anterioare