Prejmer: Staţia care transformă plastic în combustibil a primit aviz de mediu
Mediu
În vara anului trecut, o firmă şi-a anunţat intenţia de a demara la Prejmer o investiţie de 1,2 milioane de euro în realizarea unei instalaţii care să transforme deşeurile din plastic în energie şi combustibil. Proiectul a intrat anul acesta în etapa de avizare, iar unul dintre cele mai importante avize a fost cel de mediu. Ţinând cont de faptul că în procesul tehnologic sunt implicate deşeuri, investiţia a fost contestată de unii localnici, iar la începutul lunii a fost organizată şi o
astăzi