Noi reguli pentru protecția consumatorilor, pe agenda ședinței de Guvern. Contractele la distanță vor avea informații mai clare
Vremea
Legislația românească privind protecția consumatorilor urmează să fie actualizată pentru a fi aliniată la directivele europene, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență aflat pe agenda ședinței de Guvern de joi. Noile reguli vizează, în principal, contractele pentru servicii financiare încheiate la distanță și urmăresc creșterea transparenței și protecția consumatorilor. Potrivit proiectului, consumatorii vor primi informații mai clare și mai ușor de înțeles înainte de semnarea
din zilele anterioare