Rolul companiilor multinaţionale în menţinerea şi adâncirea dezechilibrelor comerciale

Burse și Investiții

Lucrarea unor cercetători chinezi a fost primită cu deosebit interes la conferinţa organizată de American Economic Association în primele zile ale anului la Philadelphia. Sub titlul "Rolul ascuns al corporaţiilor multinaţionale în conflictul comercial dintre SUA şi China: o perspectivă a legăturii dintre financiarizare şi externalizare" , cei patru autori chinezi, trei de la Universitatea Renmin din China şi unul de la University of Massachusetts-Amherst, prezintă un punct de