Energie

Adrian Bogdan

astăzi

Longevitate fără limite? Află până la ce vârstă poate trăi efectiv corpul uman   Datorită progreselor spectaculoase în domeniul științei medicale, oamenii trăiesc mai mult ca niciodată, iar previziunile arată că o parte tot mai mare a tinerilor de astăzi ar putea ajunge la venerabila vârstă de 100 de ani. Cu toate acestea, cercetările recente sugerează că există o limită biologică a duratei de viață a corpului uman, pe care nici cele mai avansate tehnologii nu o pot depăși. William J. Kole, autorul cărții The Big 100: The New World of Super-Aging, susține că în următoarele decenii omenirea va cunoaște o adevărată revoluție a longevității. Conform previziunilor sale, până în 2050, numărul persoanelor care vor ajunge la 100 de ani va fi de opt ori mai mare decât în prezent. „Jumătate dintre toți copiii de cinci ani care trăiesc în prezent vor ajunge la trei cifre”, afirmă Kole, conform Ladbible. Speranța de viață medie la nivel global este, în prezent, în jurul valorii de 73 de ani, dar aceasta variază semnificativ în funcție de țară, standardul de trai și accesul la servicii medicale. Există, de asemenea, numeroși centenari care au depășit această limită, demonstrând potențialul enorm al corpului uman atunci când este îngrijit corespunzător. Limitele biologice ale longevității Pesimism versus optimism în cercetările despre longevitate Recordul de longevitate și întrebarea viitorului (1 ştiri)