Germania – A început procesul unui medic paliativ acuzat de uciderea a cel puţin 15 pacienţi
Adrian Bogdan
În Germania a început procesul unui medic paliativ identificat drept Johannes M. El este acuzat de uciderea a cel puţin 15 dintre pacienţii săi cu vârste între 25 şi 94, dar este posibil să existe mult mai multe victime. Medicul de 40 de ani vizita pacienţii acasă, în Berlin, pentru a le ameliora durerea sau pentru a le diminua în intensitate simptomele. El este acuzat că a administrat o combinaţie letală de medicamente fără cunoştina sau consimţământul pacienţilor. În unele cazuri este acuzat
din zilele anterioare