Lansarea programelor internaționale de tip „Double Degree” la UVT, în premieră, prin colaborarea cu Universitatea din Torino
Alexia Bădoiu
Luni, a avut loc lansarea, în premieră, a celor două programe de tip „Double Degree”, generate în urma colaborării dintre Università degli Studi di Torino și Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul proiectului de cooperare de termen lung al alianței de universității europene UNITA. La evenimentul de lansare publică organizat la UVT au participat reprezentanți ai conducerii UVT și facultăților de profil, dar și oficiali diplomatici: prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT,
astăzi
din zilele anterioare