Puncte de prim-ajutor pe timp de caniculă

Alexia Bădoiu

Vara este abia la început, iar tempetarurile sunt tot mai ridicate. Oamenii suportă cu greu căldura sufocantă, iar autoritățile au luat măsuri, fiind amplaste puncte de prim ajutor în numeroase locuri din județ.  Prefectura Olt anunță că, în cadrul Ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a fost adoptat planul de măsuri pentru sezonul estival 2025. Astfel, autoritățile au luat măsuri privind amplasarea punctelor de prim ajutor, atât în municipiul Slatina, cât și în celelalte

din zilele anterioare