La început de an, dezbaterea publică românească pare decisă să confirme o veche neputinţă. Atunci când nu ştim, nu vrem şi cel mai des nu putem să educăm, legiferăm. Discuţiile recente despre combaterea extremismului, antisemitismului şi glorificării fascismului nu fac decât să reactiveze această confuzie structurală. Problema nu este intenţia declarată a aşa-numitei legi Vexler, ci transferul unei responsabilităţi culturale şi pedagogice către instrumente juridice