Ştiinţele medicale, nici ele ocolite de omnipotenţa gîndirii magice, cultivă cu predilecţie mitul rigorii absolute. Părinţii medicinei moderne au năzuit să vadă în disciplinele în care au excelat un soi de strenge Wissenschaft („ştiinţă tare“). Năzuinţa în sine, deşi nobilă şi perfect inteligibilă, a rămas mai curînd o nostalgie decît o realitate tale quale. Raţionalitatea în stare pură, experimentalismul indus şi controlat în proporţie de 100% au constituit mai degrabă deziderate fantasmatice