În imaginarul literar al Antichității greco-romane, opaițul era purtător de semnificații simbolice: nu era privit doar ca un obiect funcțional, ci și ca o prezență vie, înzestrată cu simțul vederii, care asistă la tot ce se petrece în încăperea pe care o luminează. Privit de sus, opaițul antic, cu forma sa eliptică și cu discul central prevăzut cu orificiul pentru ulei, sugerează imaginea unui ochi, cu iris și pupilă, ceea ce a favorizat personificarea lui ca martor discret al activităților