„VIENNA VISION – A fost odată în decembrie”, la Sala Dalles
Entertainment
În premieră, în acest an, poveştile de iarnă se spun altfel. „ VIENNA VISION – A fost odată în decembrie” aduce pe scenă o producție unică, aflată la granița dintre teatru și muzică, în care sunetul cald al orchestrei de suflători și vocea primadonei serii se împletesc perfect cu jocul de rol, mișcarea scenică şi bună dispoziţie. Sub bagheta dirijorului Silviu Deaconescu şi în viziunea regizorului Alexandru Unguru, refrenele prind viaţă, iar instrumentiștii îşi părăsesc amplasamentul static,
astăzi