Autor : Daria Scoruș, FJSC În România secolului al XIX-lea, limba franceză nu era doar un indiciu vădit al rafinamentului. Era un cod cultural, o declarație de intenție europeană, o punte între visul de modernizare și realitatea unei țări aflate în căutarea propriei sale vocații în concertul națiunilor. Pentru elitele din Țara Românească și Moldova, să vorbești franțuzește însemna să ieși din provincialism, să te apropii de ideile noi care modelau Europa și să îți imaginezi o altfel de lume,