Toată lumea e o scenă, iar noi îi sîntem actori și spectatori. Mulți chiar sîntem voyeuri nesățioși, hrănindu-ne cu spectacolul fericirii și, mai ales, al nefericirii altora. Am ajuns consumatori feroce ai vieții altora prin imagini și filmulețe – tot mai nesătuli și mai agresivi. Trăim viața prin simulacre și substitute. Uităm însă adesea că spectacolul e înrudit cu oglinda ( speculum , în latină), că imaginea lumii privite ca spectacol ne întoarce propriul chip, ni-l reflectă, spunînd tot