Elveția a săpat o "a doua țară" sub Alpi. Sub stânci sunt peste 1.400 de tuneluri și galerii de aproximativ 2.000 de kilometri

Bogdan Hofbauer

Dacă mergi cu trenul prin Elveția, vine un moment în care lumina zilei dispare, urechile ți se înfundă ușor, iar în geamul vagonului îți vezi propria reflexie. Pentru mulți navetiști, este o parte obișnuită a drumului, câteva minute de liniște, timp în care își verifică mesajele sau se gândesc la ce au de făcut mai târziu. Dincolo de geam, însă, se află una dintre cele mai impresionante lucrări de infrastructură din Europa, o rețea subterană uriașă, săpată în munți timp de aproape trei decenii