Republica Moldova pune trupa t.A.T.u. pe lista riscurilor pentru securitatea națională. Restricții pentru 26 de formații și artiști ruși

Bogdan Hofbauer

Republica Moldova continuă măsurile menite să limiteze influența culturală și informațională a Federației Ruse. Ministerul Culturii de la Chișinău a publicat o listă cu 26 de artiști din spațiul CSI ale căror concerte și participări la evenimente cultural-artistice nu sunt recomandate pe teritoriul țării, invocând posibile riscuri pentru securitatea națională. Printre numele incluse în document se numără Morgenshtern, Basta, Guf, Egor Kreed, Klava Koka, MOT, Macan, Diana Arbenina, trupa t.A.T.u.