Uneori ai senzația că regizorul Andrei Ujică gândește la un nivel atât de macro istoric, că greu poți urmări trena referințelor la care recurge, ireverențios, cu umor, cu un fel de detașare, dar și cu o înțelepciune ardelenească, care nu se grăbește să sară și să ofere concluzii definitive. Ca și filmele lui, răspunsurile oferite într-un interviu sunt colaje de amintiri, coloane sonore, frânturi de adevăruri care au trecut pe sub radar, emoție, ironie, un fel de zbor cu un avion ușor peste