Contradicția între „îmi iau soarta în mâini” și ploconeală fără limite nu e sesizată de prea mulți. Iar asta pentru că avem un tipar. Ani buni, din problemele cu justiția a ieșit o lungă smiorcăială în rapoartele către exterior; din dorința de a lua puterea a ieșit o lungă lustruire a culoarelor lobbystice de la Washington și Bruxelles. Elitele românești nu știu altă cale. Așa au făcut și cei care se dau europeniști, și-au câștigat puncte lăudându-se cu propriul servilism, iar acum se pare că