Horia Braun Erdei, CEO Erste Asset Management: Programul de austeritate continuat „până în pânzele albe” riscă să nu treacă testul timpului
Personaje pe care le urmăresc
Pentru aceia dintre voi care aveţi copii, scenariul următor ar putea să vă fie familiar: copilul vostru (sau al unui prieten) face o prostie care îşi merită o pedeapsă, dar care generează şi o situaţie incomodă pentru părinte, astfel încât acesta decide să îl ierte de această dată, cu promisiunea că "dacă mai faci vreodată, pe bune că te voi pedepsi şi pedeapsa va fi de două ori mai aspră". Şi pentru că mulţi copii sunt în categoria celor care testează limitele, probabilitatea recidivei este
astăzi
din zilele anterioare