Una dintre angajatele de la Senat care au protestat împotriva măsurilor anunțate de Ilie Bolojan este Gabriela Crețu, fostă senatoare PSD și fosta soție a lui Dumitru Buzatu: „Va fi doar o accentuare a crizei”
Business
Gabriela Crețu a fost aleasă în 2004 deputată, apoi a fost europarlamentar, după care în 2009 a ocupat funcția de „reprezentant permanent pe lângă insituțiile europene” în Senatul României. Din această funcție s-a suspendat, pentru că a fost aleasă senatoare trei mandate: din 2012 până în 2024. Acum a revenit la funcția în care fusese numită în anul 2009. „Austeritatea nu este o soluție la criză”, spune ea. Gabriela Crețu este fosta soție a fostului președinte al Consiliului Județean Vaslui,
astăzi