Norvegia alocă o sumă istorică pentru a ajuta Ucraina

Cătălin Roșioru

Ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umierov, a declarat că, anul acesta, Norvegia va furniza Ucrainei cel mai mare ajutor militar din istoria sa. Este vorba despre un sprijin în valoare de peste două miliarde de euro. „În 2025, Norvegia va direcționa cel mai mare ajutor militar din istoria sa – peste două miliarde de euro – pentru Ucraina. Aceste acorduri vor duce cooperarea noastră la un nou nivel” – a explicat Umierov, care a discutat, joi, cu omologul său norvegian, Bjørn Arild Gram.