Podul NATO de la Voila a intrat în teste. A fost simulat traficul cu încărcarea maximă

Cătălin Roșioru

Podul NATO de la Voila (care trece peste râul Olt, între localitățile Voila și Cincșor) este tot mai aproape de deschidere. Lucrările au fost terminate, iar joi, 20 iunie, constructorul a început testele, pentru a vedea dacă acesta face față traficului greu.  „Conform proiectului de încercări, au fost utilizate vehicule de mare tonaj care simulează traficul cu încărcarea maximă a podului, astfel încât să poată fi verificată buna execuţie” , a declarat președintele Consiliului Județean Brașov,