Primarul Mihai Polițeanu: 2026 trebuie să fie anul în care Ploieștiul trece treptat de la stabilizare la dezvoltare!

Cătălin Roșioru

N. Dumitrescu Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a organizat ieri o conferință de presă, prima din anul acesta, în cadrul căreia, timp de o oră, a prezentat ceea ce acesta a numit drept ”o imagine de ansamblu asupra situației financiare a orașului”, în fapt o trecere în revistă a execuției bugetare de anul trecut comparativ cu 2024, aducând în discuție și prioritățile pe anul 2026. Astfel, punctând că la finalul anului 2024 Ploieștiul s-a aflat în faliment nedeclarat din cauza situației