Un copil de 3 ani și-a prins mâna în scara rulantă dintr-un mall din Baia Mare. A ajuns la spital cu fractură

Cătălin Roșioru

Totul s-a întâmplat într-o clipă de neatenție. Copilul, în vârstă de 3 ani, era cu mama lui într-un centru comercial din municipiul Baia Mare. Cel mic se juca, iar la un moment dat și-a prins mâna în scara rulantă. Și-a prins mână în scara rulantă  În primă fază, l-au ajutat oamenii care erau în acel moment prin preajmă, apoi au fost alertați pompierii. În cele din urmă, copilul a fost preluat de salvatori, conștient și cooperant, și transportat la spital. Potrivit medicilor, el are o fractură