Cisternă cu peste 30 de tone de combutibil, răsturnată pe șosea, în Suceava. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale VIDEO

Sanatate

O autocisternă încărcată cu benzină s-a răsturnat, la intrare în municipiul Fălticeni, judeţul Suceava. Două persoane, care s-au aflat în cabina capului tractor, au primit îngrijiri medicale, dar au refuzat transportul la o unitate spitalicească. ”Autocisternă încărcată cu benzină, răsturnată în afara părţii carosabile, la intrare în municipiul Fălticeni, dinspre localitatea Spătăreşti. Intervin pompierii militari, cu două autospeciale de stingere, modulul SMURD şi un echipaj cu o autospecială