Tot mai mulţi rezidenţi aleg medicina estetică. Criză de medici la Chirurgie şi ATI

Sanatate

România intră în cel mai periculos deficit medical din ultimii ani: din primii 200 de rezidenţi, un singur candidat a ales chirurgie generală, doar şase ATI, în timp ce 33 au mers spre specialităţile de înfrumuseţare. Un dezechilibru dramatic, într-un sistem care are nevoie disperată exact de specialităţile pe care tinerii le evită. Tendinţa loveşte în plin spitalele. Chirurgia şi ATI sunt coloana vertebrală a medicinei de urgenţă, dar rămân aproape neocupate de cei mai bine pregătiţi tineri.