Din secretele câştigării unui proiect Erasmus+: să ştii cu adevărat nevoile şcolii
Educație
Reprezentanţi din 48 de unităţi şcolare din judeţ învaţă despre tainele scrierii şi accesării proiectelor Erasmus + pentru şcolile şi copiii pe care îi îndrumă. Asta în cadrul unei proiect, în care, ieri, la Colegiul Naţional Unirea, a avut loc şi conferinţa „De la experienţă la schimbare: Ce putem face prin incluziune şi diversitate”, unde au fost prezenţi şi experţi internaţional alături de şefii de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov. De altfel, IŞJ-ul este lider de consorţiu
astăzi