Mediafax: PNL îl propune pe Mihai Dimian, rector al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, pentru funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării
Educație
Biroul Politic Naţional al Partidul Naţional Liberal a validat luni, 2 martie, nominalizarea profesorului universitar dr. Mihai Dimian, rector al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, pentru funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării, cu scopul de a reformă şi dezvolta sistemul educaţional din România. La iniţiativa preşedintelui PNL şi premierului României, Ilie Bolojan, a fost propus şi validat, în unanimitate, pentru funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării domnul profesor
din zilele anterioare