Fost consilier economic, despre „harneala” liderilor de partid. „Aștia îl aburesc pe Președinte. Ne aburesc pe noi. Că s-au schimbat, că au înțeles mesajul”

Personaje pe care le urmăresc

Profesorul universitar Cristian Paun, fost consilier economic, critică eventualele creșteri de taxe plănuite la negocierile de la Cotroceni. Acesta susține că participanții la negocieri „îl aburesc” pe Președinte, încercând să pară că situația va fi diferită, deși actorii sunt aceeași. „Deci ăștia, de mai mult de o lună de zile, îl aburesc pe Președinte. Îl iau de prost. De fapt, prin el, ne aburesc pe noi. Că s-au schimbat, că sunt altceva, că au înțeles mesajul, că nu mai fac. Parol pe toată