La sfârșit de an, concursuri pentru directorii de școli
Personaje pe care le urmăresc
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că, la finalul acestui an, vor fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor de directori ai unităților școlare și că inspectoratele școlare vor fi reorganizate. Ministrul a precizat că degrevarea directorilor de la activitățile didactice ar trebui redusă până la 50%, în funcție de mărimea unității și de postul ocupat. Daniel David consideră că fiecare director ar trebui să aibă cel puțin două ore pe zi de predare, pentru a menține legătura cu
astăzi