Campanie MAI: „Furi mireasa? Fii legal, nu letal! ”, Tradiţiile de nuntă, fără arme de foc sau panică

George Mihalcea

Ministerul Afacerilor Interne transmite un mesaj de prevenţie şi responsabilitate pentru cei care participă la tradiţionalele nunţi de vară, atrăgând atenţia asupra pericolelor folosirii armelor de foc, chiar şi a celor de recuzită sau neletale, în cadrul obiceiului de „furat mireasa”. „Ne place distracţia, dar haideţi să ţinem cont şi de reguli”, subliniază MAI într-un mesaj publicat pe reţelele sociale, avertizând că astfel de gesturi pot genera panică, pot pune vieţi în pericol şi pot duce