18 martie 2026. Este puțin înainte de miezul nopții, iar eu sînt singură printre lucrările lui Brâncuși, în Muzeul Neue Nationalgalerie din Berlin. Cînd încep să mă simt copleșită de emoții, caut să-mi amintesc versuri, un exercițiu intelectual. Așa ca acum cînd, în nisipul mișcător al memoriei, regăsesc versul lui Stephan Roll: „Ce frumos zîmbea Brâncuși privind piatra.“ Rar am fost atît de conștientă de condiția verticalității umane ca în această seară, printre operele lui Brâncuși. În fața

Tag-uri: muzeu