Dosar penal întocmit pe numele unui bărbat din Poiana Câmpina, prins conducând sub influența alcoolului
Justitie
F. T. Polițiștii efectuează în prezent cercetări în cadrul unui dosar penal deschis ce are ca obiect comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. Concret, după cum precizează IPJ Prahova, este vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Poiana Câmpina, care emana halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la o unitate
din zilele anterioare