Xi și Putin, discuție despre viață până la 150 de ani și transplant de organe. Un specialist îi contrazice

Preşedinţie

Președintele Chinei, Xi Jinping și cel al Rusiei, Vladimir Putin s-au întâlnit la Beijing. La parada dedicată aniversării a 80 de ani de la victoria Chinei împotriva Japoniei. O discuție despre nemurire și transplant de organe a fost surprinsă de un microfon al presei, potrivit Reuters. Aceasta a stârnit interesul presei. care a dorit să afle dacă există o bază științifică. Numai că un specialist american le contrazice viziunea despre cum poți prelungi existența umană. Discuția a avut loc în