Parlamentul ceh a respins ridicarea imunităţii premierului Andrej Babis, acuzat de fraudă cu fonduri europene
Alegeri Romania
Parlamentul ceh a votat, joi, împotriva ridicării imunităţii parlamentare a prim-ministrului naţionalist şi a preşedintelui legislativului, protejându-i astfel de urmărirea penală. Prim-ministrul Andrej Babis, un miliardar care conduce un conglomerat chimic şi alimentar, este urmărit penal pentru fraudă legată de subvenţii europene, iar preşedintele parlamentului, Tomio Okamura, este acuzat de incitare la ură, relatează AFP preluată de Agerpres. Dintre cei 200 de membri ai parlamentului din
astăzi