Vulcan. Cum a ajuns Florin Vasile Govor pe scaunul de lângă cel al lui Cristian Merișanu
Alegeri Romania
Conform OUG nr.57/2029 privind Codul Administrativ, ședințele de consiliu local sunt conduse de către un președinte ales din rândul consilierilor local. Alegerea acestuia se face o dată la trei luni. Președintele de ședință este, de fapt, cel care are dreptul și puterea de a conduce orice reuniune oficială a consilierilor locali. El îi dă cuvântul unuia sau altuia, chiar și primarului, care, în astfel de situații, este un invitat, iar în situații excepționale poate chiar să pună punct
astăzi