Cuvinte grele în ședința PNL de la unul dintre prim-vicepreședinți: „Suntem ultimul partid care să ne facem membrii trădători, șobolani”

Federaţia Rusă

Adaugă Gândul ca sursă preferată Urmărește-ne în Discover Prim-vicepreşedintele PNL Nicoleta Pauliuc a pledat luni în Ședința Biroului Politic Național (BPN) a PNL, convocată de urgență pentru înlăturarea lui Adrian Veștea din partid, pentru unitate în rândul liberalilor. Ea a arătat că „astăzi a devenit extrem de periculos să ai o opinie diferită de cea a conducerii PNL”, libertate pentru care „liberalii au murit la Sighet”. „Tocmai de aceea, dragi colegi, dintre toate partidele care există