Descoperire făcută de cercetători şi trecută sub tăcere: Copiii nevaccinaţi sunt mai sănătoşi decât cei vaccinaţi

Statele Unite

Copiii vaccinaţi au mai multe şanse să dezvolte o afecţiune cronică, este descoperirea făcută de cercetători dintr-un mare sistem de sănătate din Michigan care însă au preferat să nu publice niciodată concluziile, potrivit unei copii a studiului obţinute de The Epoch Times. Henry Ford Health System, ale cărui cadre au realizat studiul, a declarat că acesta era deficitar. Dr. Marcus Zervos, specialist în boli infecţioase la Henry Ford Health, şi colegii săi au studiat 18.468 de copii născuţi