„ Ești bine? ”, m-a întrebat el, iar eu am rămas mut de uimire, incapabil să răspund cu ritualul „ Foarte bine, tu? ” sau să îndrăznesc un „ Nu, deloc, bineînțeles că nu ”. Eram prea buni prieteni ca să ne mințim, dar nu ne văzusem de atâta timp încât nu știam de unde să încep. FOTO Shutterstock Franța? Europa? Această tentație a indiferenței care, uneori, mă cuprinde? Am sfârșit prin a-i spune că de data asta s-a terminat, că nu mai am familie, că sunt mai puțin sedus ca niciodată de dreapta,