Radu Miruţă s-a întâlnit cu o delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii

Ucraina

„Ministrul apărării naţionale, Radu Miruţă, a avut marţi, 27 ianuarie, la sediul MApN, o întrevedere cu o delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de congresmanul Pat Fallon”, se arată în comunicatul de presă emis de Ministerul Apărării. În cadrul discuţiilor, a fost subliniată importanţa Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, dar şi colaborarea din cadrul NATO, fiind evidenţiat rolul acestor elemente asupra securităţii regionale. În plus,