Până la înzestrare, Armata se pune cu burta pe carte

Ucraina

Acum, că se întorc americanii, că am bătut palma cu Ucraina și vom colabora și militar, că încep să curgă miliardele din programul SAFE, putem sta în sfârșit liniștiți. Ba chiar putem să ne vedem de treburile cu adevărat importante, să nu mai zică lumea că ofițerul român nu e antrenat. Și nu doar fizic, ci și pe parte de educație, căci mens sana in corpore sano, dum zicea Juvenal, fost fundaș la echipa din Roma. Așadar, UM 02499, adică Statul Major al Apărării, a decis că e timpul să se ocupe