Sprijin pentru angajații din primării: Statul crește finanțarea studiilor universitare în asistență socială

Uniunea Europeana

Suma destinată finanțării studiilor universitare în asistență socială pentru angajații primăriilor din mediul rural a fost majorată la 35.450 de lei pentru fiecare beneficiar, de la 29.300 de lei, a anunțat luni Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS). Potrivit instituției, măsura acoperă integral costurile celor trei ani de studii, precum și cheltuielile conexe, în contextul creșterii costurilor educației, scrie Agerpres. „Decizia vine în contextul creșterii