Merz: Până în prezent s-au făcut puţine progrese în ceea ce priveşte acordul de pace din Ucraina

Government

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile reînnoite de a ajunge la un acord de pace în Ucraina ca fiind „primii 200 de metri” dintr-un drum de 10 kilometri. „Da, am făcut primii paşi. Dar voi spune în mod figurat că suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri, nu mai mult. Dar, în orice caz, ne îndreptăm în direcţia bună”, a declarat Merz, duminică, la un congres al partidului Uniunea Creştin-Democrată (CDU) din Germania, potrivit The Kyiv