Când mi-am născut puii, știam că datoria mea era să-i cresc cât mai bine, chiar dacă nu aveam nimic. Niciun culcuș cald, nicio certitudine, nicio promisiune de viitor, doar instinctul de mamă și speranța că, într-o zi, vom fi în siguranță. Astăzi, toți copiii mei și-au găsit cămine. Sunt fericiți, iubiți, mângâiați, iar eu am rămas. O mamă bună, dar uitată. Mă cheamă Zsuzsi. Sunt blândă, cuminte și recunoscătoare. Nu cer mult – doar un colț de canapea sau de curte și un om care să-mi spună pe