CNN: Donald Trump a anunțat de cel puțin 37 de ori că un acord cu Iranul este iminent. Înțelegerea încă nu există

Mihaela Chircă

Președintele american Donald Trump a susținut în repetate rânduri, în ultimele luni, că un acord între Statele Unite și Iran este foarte aproape de a fi semnat. O analiză CNN arată însă că aceste promisiuni s-au repetat de cel puțin 37 de ori fără ca negocierile să producă până acum un rezultat concret. Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne în Discover Potrivit analizei CNN, seria declarațiilor a început la sfârșitul lunii martie, la scurt timp după escaladarea conflictului. Pe 23

Tag-uri: Donald Trump